În ultima perioadă întâlnim din ce în ce mai des termenul de NEURODIVERSITATE, iar comunitatea autistă exprimă faptul că acesta este termenul care se aliniază cu dorința lor de a fi văzuți de către societate.
Neurodiversitatea este conceptul care subliniază faptul că toți oamenii sunt diferiți din punct de vedere al abilităților neurocognitive. Cu toții avem atât abilități, cât și dificultăți. Acestea sunt posibile tocmai datorită funcționării diferite a creierului uman, modului în care acesta este „cablat”.
Sub pălăria neurodiversității sunt incluse: autismul, ADHD, tulburarea obsesiv-compulsivă, dislexia, dispraxia, discalculia, sindromul Tourette etc.
Este vorba despre cum fiecare om experimentează viața într-un mod unic, individual, poate diferit față de majoritatea. Însă cine spune că există un mod „corect” sau „greșit” de a te bucura de viață? Important este doar să te bucuri!
Profunzimea acestui concept este dată mai ales de normalizarea acestor diferențe în „cablarea” creierului, întrucât nu este vorba despre cum toți ar trebui să ne comportăm la fel, ci despre cum putem crește acceptarea, respectul, empatia, astfel încât să aducem adaptările necesare mediului pentru a susține dezvoltarea tuturor, în ritmul și modalitatea proprii.
Până la urmă, cum ar fi ca toți sa vedem doar o singură perspectivă asupra vieții? Evoluția umanității a fost asigurată de oameni care au gândit DIFERIT, căci au putut vedea ce e în afara cutiei și au văzut câte frumuseți se ascund acolo de fapt.
Comments